Liderul Forța Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a anunțat ca va candida la alegerile prezidențiale, adăugând că s-a pregătit timp de 30 de ani. "Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la președinția României și din cauza asta m-am hotărât să candiez eu", a afirmat el.
Ludovic Orban și parlamentarii care îl susțin au depus la Tribunalul București actele pentru înregistrarea partidului Forța Dreptei, o nouă formațiune de centru dreapta. Foștii peneliști au planuri de a se organiza rapid, iar la alegerile din 2024 să aibă candidați la toate rundele de alegeri.
Ludovic Orban și-a depus, marți, demisia din Partidul Național Liberal, alături de 16 colegi parlamentari, care se dezafiliaseră de la grupurile parlamentare liberale. Cei 17 au mers, marți, la sediul central al partidului, pentru a-și depune fizic demisiile. ”Este o zi în care am fost obligat să părăsesc partidul”, a spus fostul președinte PNL, adăugând că nu se lasă, în ciuda amenințărilor pe care le-a primit. Orban a fost propus spre excludere din partid, în Biroul Executiv Național, însă demiterea devenea efectivă după validarea în Consiliul Național.
Ludovic Orban, care vineri a primit un vot de excludere din PNL, vot care trebuie validat în Consiliul Național al partidului, a anunțat crearea unui nou partid - "un proiect național liberal bazat pe valorile creștine".
Fostul președinte al PNL Ludovic Orban anunță că, dacă PNL nu „întoarce spatele chiriașului de la Cotroceni” și dacă nu organizează un congres pentru alegerea conducerii formațiunii, ia în calcul înființarea unui nou partid, alături de parlamentari care îl susțin. „Speranța moare ultima, încă mai sper. (...) speranța nu e foarte mare, dar mai am să zic, cum se zice, de doi bani speranță că poate le vine mintea la cap unei majorități din colegii mei”, spune Orban.
Fostul președinte al PNL Ludovic Orban îl critică din nou în termeni duri pe președintele Klaus Iohannis, despre care spune că ”a luat-o razna complet” și ”se comportă ca un turist străin care se află în România”.
Leonard Orban, fratele lui fostul lider liberal Ludovic Orban, a fost eliberat din postul de consilier prezidențial, în vederea pensionării.
Fostul lider liberal Ludovic Orban, fost președinte al Camerei, și-a anunțat în plen retragerea din grupul deputaților PNL, decizia în acest sens fiind luată încă de săptămâna trecută.
Fostul președinte al PNL Luovic Orban a anunțat că nominalizarea lui Nicolae Ciucă, impus liberalilor de președintele Klaus Iohannis, este ”picătora care a umplut paharul”. ”Săptămâna viitoare îmi voi da demisia din grupul parlamentar al PNL”, a anunțat Orban. Acesta susține că decizia susținerii lui Nicolae Ciucă nu a fost luată de liberali, ci a fost dictată de președintele Klaus Iohannis, într-o întâlnire la Vila Lac.
Ludovic Orban a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților, spunând că, spre deosebire de alte persoane, el este un om cu onoare.
Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a declarat că tot ce s-a întâmplat la Congres l-a "marcat profund" și că se gândește dacă mai are ce să caute "în această gașcă", una "care a călcat în picioare lucruri fundamentale care țin de democrație". "Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcție politică care să continue trecutul PNL", a afirmat el.
Premierul Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, noul președinte al Partidului Național LIberal, învingându-l pe Ludovic Orban, actualul șef al Camerei Deputaților, și cel care i-a readus pe liberali la guvernare în 2018 în calitate de lider al partidului.
Ludovic Orban a declarat sâmbătă, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL în fața lui Florin Cîțu, că demisia sa din funcția de președinte al Camerei Deputaților va fi luni pe masa președintelui ales Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a fost ales, sâmbătă, noul președinte al Partidului Național LIberal, învingându-l pe Ludovic Orban, actualul șef al Camerei Deputaților, și cel care i-a readus pe liberali la guvernare în 2018 în calitate de lider al partidului.
Președintele PNL și actual șef al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a pledat, la congresul unde candidează din nou pentru funcția de șef al liberalilor, pentru refacerea coaliției de guvernare și a susținut că el este cel care are cu adevărat capacitatea să refacă majoritatea guvernamentală. Orban a afirmat că în prezent liberalii nu au un premier și un guvern cu care să se potă mândri, subliniind că Florin Cîțu nu s-a consultat cu el sau forurile statutare când a luat decizia de a îl remania pe Alexandru Nazare sau înainte de a provoca ieșirea USR PLUS de la guvernare.
Premierul Florin Cîțu, confruntat la începutul prezentării moțiunii cu care candidează la președinția PNL, cu scandări ”Demisia!” și cu huiduieli, s-a adresat contestatarilor săi spunându-le: ”Știți că asta înseamnă să va dați jos propriul Guvern, pe model Dragnea”. Cîțu l-a atacat pe Ludovic Orban, subliniind: ”Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie ”Votați PSD!”. În plus, premierul a declarat că atât timp cât va fi președinte al PNL, nu va face alianță cu PSD.
Președintele Klaus Iohannis a deschis congresul PNL printr-un discurs în care a susținut că premierul Cîțu trebuie să continue guvernarea, din care unii parteneri, la primul impas, au decis că ”iau lucrurile și pleacă”. Șeful statului a criticat confruntarea electorală pentru președinția PNL, discursul său fiind adesea întrerupt de scandări pro-Orban.
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, afirmă, întrebat fiind despre ipoteza revenirii în fruntea Guvernului, dacă va câștiga alegerile din partid, că "asta e cea mai probabilă evoluție după Congresul PNL din 25 septembrie".
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, anunță că va demisiona din această funcție dacă va pierde alegerile pentru un nou mandat la șefia Partidului Național Liberal. "Eu, dacă pierd alegerile, eu îmi scriu înainte de 25 septembrie demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților”, susține Orban, afirmând că, dacă Florin Cîțu va pierde alegerile interne, nu va mai avea legitimitatea de a rămâne în fruntea Guvernului.
Premierul Florin Cîțu a declarat că vaccinul anti-Covid rămâne gratuit, iar Guvernul nu are în vedere să schimbe această situație.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 "într-un viitor oarecare", menționând că se va putea ajunge în situația vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc.
Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat, duminică, că nu au existat puncte divergente în cadrul coaliției de guvernare despre Legea 5G și, dacă ministrul Economiei, Claudiu Năsui, avea de exprimat un punct de vedere pe această temă, ar fi trebuit să îl exprime în cadrul Guvernului. Orban a precizat că formațiunea susține acest proiect de lege, iar el se va implica să fie votat.
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat, la Kanal D, că știe că, odată cu candidatura la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, trebuie să ia foarte în serios și candidatura la președinția României. el a precizat că va face analize serioase, pentru ca alegerile să fie câștigate cu cel mai bun candidat.
Ludovic Orban, premierul de centru-dreapta al României, i-a criticat aspru pe omologii săi din Ungaria și Polonia pentru blocarea adoptării bugetului UE și a planului de recuperare în urma crizei generate de pandemia de COVID-19, avertizând că poziția lor amenință sprijinul economic de care continentul are vitală nevoie, scrie publicația britanică Financial Times.
PNL propune printre obiectivele în materie de finanțe publice ale noului său guvern, pe care a anunțat însă că nu îl susține, măsuri precum reorganizarea Ministerului Finanțelor în prima jumătate a anului 2020, definitivarea reorganizării ANAF în primul trimestru din 2020, conectarea caselor de marcat la sistemul informatic al ANAF în prima jumătate din 2020, finalizarea până la sfârșitul anului a sistemului de transfer electronic de informații între persoane juridice și ANAF – SAF-T, precum și modificarea statutului CEC și EXIM Bank pentru a trece de la o conducere unitară la una dualistă.